Buzoienii, deschizatori de drumuri? Scutirea populatiei de la plata apei meteorice ar putea deveni lege

Senatorii şi deputaţii Partidului Naţional Liberal au elaborat un proiect de lege care prevede că populaţia nu va mai plăti, pe facturile de apă potabilă şi canalizare, costurile companiilor locale de apă cu evacuarea apelor meteorice sau pluviale, provenite din precipitaţii, aşa-numita “taxă pe apa de ploaie”, aceste costuri urmând să le fie facturate exclusiv primăriilor şi instituţiilor de stat. Astfel, proiectul elimină din contractele individuale de furnizare şi din convenţiile individuale de facturare obligativitatea clauzelor referitoare la modalitatea de determinare şi plată a cantităţilor de ape meteorice, păstrându-se doar obligativitatea clauzelor referitoare la apele uzate. „Apele meteorice se facturează exclusiv în sarcina autorităţilor publice locale şi a instituţiilor publice“, stipulează proiectul liberal.
Totuşi, din document nu reiese clar dacă şi firmele vor fi scutite de această taxă. „Apa meteorică sau apa de ploaie se scurge pe stradă în reţelele de scurgere a apelor care aparţin localităţilor. Responsabilitatea ca aceste reţele de scurgere a apei pluviale să nu se intersecteze cu reţeaua de canalizare a operatorului regional /local (de apă potabilă şi canalizare, n.r.) aparţine autorităţilor locale. Toate aceste reglementări locale demonstrează că serviciul de canalizare şi epurare a apelor meteorice este un serviciu distinct care trebuie plătit doar de către primării şi eventual de persoane juridice (agenţi economici)“, se arată în expunerea de motive a draftului de act normativ. În acelaşi document se afirmă că apa meteorică nu este cuantificată în niciun fel şi că „nimeni nu ştie exact câtă apă de ploaie se scurge de pe un bloc sau de pe o casă“, ceea ce îi face pe iniţiatori să conchidă că „baza de impunere este ilegală, iar această taxă nu trebuie plătită de consumatorii casnici din România“.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|