Buzoienii care locuiesc la casă, sprijiniți pentru a-și monta sisteme proprii de încălzire

Octombrie 22 06:37 2019 by jurnaluldebuzau.ro

Buzoienii care locuiesc la casele racordate la sistemul centralizat de încălzire vor putea beneficia de sprijin financiar pentru montarea de centrale termice. Inițial, în momentul în care a fost întocmită lista cu potențialii beneficiari ai ajutorului financiar, reprezentanții Primăriei au uitat să-i includă pe listă și pe proprietarii celor aproape 60 de case care au primit până anul acesta căldură de la RAM Buzău.  Eroarea a fost descoperită în momentul în care buzoienii au mers la Direcția de Asistență Socială să-și depună documentele în vederea obținerii ajutorului financiar acordat din bugetul local celor care nu-și permit să și monteze centrale termice.

Un proiect de hotărâre a fost întocmit și supus votului consilierilor municipali. Astfel, proprietarii celor 52 de case se regăsesc pe lista potențialilor beneficiari de ajutoare financiare.


Sursa: jurnaluldebuzau.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%