Buzoian prins în timp ce-i mituia pe jandarmi. Motivul incredibil pentru care omul încerca să le cumpere tăcerea (FOTO)

Ianuarie 7 10:59 2022 by sansanews.ro

Un bărbat de 36 de ani, infectat cu SARS-CoV2, care ar fi trebuit să fie în carantină la domiciliu, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să-i mituiască pe jandarmi. El fusese identificat de o patrulă a IJJ Buzău în timp ce se afla în spațiul public și nu la domiciliu, așa cum impunea măsura de carantină pe care o primise de la autoritățile de sănătate publică.

În momentul în care jandarmii i-au adus la cunoștință că va fi sancționat, bărbatul a încercat să le cumpere tăcerea. Astfel, el s-a oferit să le dea bani pentru ca oamenii legii să închidă ochii și să nu-l sancționeze.

Jandarmii și-au sesizat superiorii, care la rândul lor au anunțat Serviciul Județean Anticorupție, bărbatul fiind prins în flagrant, în timp ce încerca să ofere mita.

“Polițiștii D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, sub coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au prins în flagrant o persoană fără calitate specială, în timp ce oferea o sumă de bani unor lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău pentru a nu fi dispuse măsurile legale de sancționare în urma constatării încălcării prevederilor deciziei de carantinare la domiciliu ca urmare a faptului că a fost depistat pozitiv infectat cu virusul SARSCOV-2 pe raza unui stat membru al Uniunii Europene.

Constatarea infracțiunii flagrante s-a realizat în urma denunțului... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%