Buzoian cu permisul anulat și cu cu o alcoolemie de 1,20 mg/l a fost prins când conducea un autoturism prin Brăila

Polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică din Brăila au observat, în traficul Bulevardului Independenței din municipul Brăila, un autovehicul care făcea manevre neregulamentare de circulație și se deplasa cu o viteză redusă.
Polițiștii au efectuat semnale acustice și luminoase pentru a opri vehiculul, însă acesta și-a continuat deplasarea. La un moment dat, șoferul a coborât din mașină, fiind identificat de către polițiști ca fiind un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Buzău, care nu deținea permis de conducere, fiind anulat. La controlul său, s-a constatat că acesta emana halenă alcoolică, fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul arătând o îmbibație alcoolică de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Pe baza verificărilor efectuate, a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|