Buzăul de ieri – leagănul copilăriei multor generații

Străveche vatră de istorie și civilizație, cu nume dacic de legendă, situat la unirea câmpiei roditoare cu dealurile, apărat la nord și est de apele râului Buzău, la vest și sud de nemărginitele păduri (despre existența cărora dau mărturie, în prezent Crângul, Spătaru, Frasinu), orașul a răspuns rapid nevoii schimbului de produse dintre câmpie și dealuri. Buzăul s-a dezvoltat mai întâi ca târg și mai apoi ca oraș medieval, devenind curând centrul de interes al întregii regiuni.

Pentru prima data, orașul este menționat într-un document al lui Nicolae Iorga, din secolul al IV-lea, unde este caracterizat astfel: „ un ținut de moșneni, unii dintre ei urmași ai războinicilor din vremurile de necurmate lupte care au, pe lângă aristocrația vechimii pământul și pe aceea a îndelungatei mânuiri a sabiei.” Pasaj ce a apărut în cartea „Drumuri și orașe din România.”

Deși cunoaște o perioadă de prosperitate în secolele XV-XVI, aceasta este repede dată uitării de suferința cauzată de trecerile frecvente ale armatelor otomane și tătare, fiind ars și prădat de acestea.

„Lacrimile” Buzăului sunt amintite în „ Istoria Țării Românești de la văleat 1769” :

„ Sate, orașe frumoaseToate până la pământ arseLa Râmnic și la BuzăuTot ferise DumnezeuDin mănăstiri și din case,Iar acuma de curândLe-au ars și acelea rând pe rând.”

Industria, aproape inexistent ...

Sursa: stiridinsursebuzau.ro