Azi se semneaza certificatul de nastere al penitenciarului de la Unguriu

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Guvernului s-ar putea afla o hotărâre privind transferarea de la Ministerul Apărării la Ministerul Justiţiei a trei foste unităţi militare, pentru a fi transformate în penitenciar cu regim semideschis. ,,Este foarte posibil ca mâine să se afle pe ordinea de zi o hotărâre de Guvern prin care transferăm de la Ministerul Apărării la Ministerul Justiţiei trei foste unităţi militare pentru a le transforma în penitenciar semideschis”, a spus Toader, care a precizat că cele trei foste unităţi militare se află pe acelaşi amplasament, în localitatea Unguriu din judeţul Buzău.
Ministrul Justiţiei a făcut respectiva declaraţie în contextul în care, în 19 octombrie a intrat în vigoare Legea privind recursul compensatoriu, care prevede că, pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate. În prima zi de la intrarea în vigoare a acestei legi au fost puşi în libertate 529 de deţinuţi, iar în perioada următoare ar putea fi eliberaţi condiţionat, în baza acestei legi, alţi 3.349 de deţinuţi, cei mai mulţi fiind de la Rahova (250) şi de la Penitenciarul Poarta Albă (200). Potrivit reprezentanţilor unora dintre penitenciare, mulţi dintre deţinuţii puşi în libertate ca urmare a acestei legi aveau condamnări pentru furturi şi tâlhării, dar şi pentru omor. Ministrul Tudorel Toader a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că ,,impactul va fi atât de mare”.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|