AUTOSTRADA Ploiesti - Buzau - Braila - Galati | Ar putea fi gata in patru ani

Septembrie 28 16:54 2018 by buzau.net

La iniţiativa deputatului Cătălin Cristache, Partidul Mişcarea Populară (PMP) a depus în Parlament un proiect legislativ privind realizarea Autostrăzii Estului, care ar putea străbate judeţele Galaţi, Brăila, Buzău şi Prahova.

„Pe această cale, fac un apel către toţi colegii parlamentari, indiferent de culoarea politică, să susţină acest proiect legislativ absolut vital pentru zona de sud–est a României, dând astfel o şansă uriaşă judeţelor Galaţi, Brăila şi Buzău. Dacă reuşim să trecem proiectul prin comisii anul acesta şi apoi prin plen, el poate fi prins la finanţare începând cu 2019 şi realizat în următorii patru ani”, a afirmat deputatul Cătălin Cristache, preşedinte al PMP Galaţi.

Autostrada ar urma să fie finanţată de la Bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor, având ca termen de finalizare patru ani de la aprobarea proiectului in Parlament.

 




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%