Autoritățile buzoiene vor oferi cadouri de Crăciun persoanelor defavorizate

Alocarea fondurilor necesare în acest sens a fost aprobată astăzi de consilierii județeni, suma fiind aceeași cu cea cheltuită anul trecut.
Buzoieni vor beneficia și în acest an de masa tradițională oferită de autorități cu ocazia Zilei Naționale, iar Sărbătorile de Iarnă nu vor fi lipsite de fastul și manifestările specifice care au avut loc și în anii precedenți. Consiliul Județean a început de pe acum pregătirile pentru aceste momente speciale, marcate în ultima lună din an, astăzi fiind aprobată în ședință ordinară suma pe care instituția o va aloca pentru activitățile specifice, organizate cu ocazia Zilei Naționale și a Sărbătorilor de Iarnă.
Este vorba de suma de 500.000 de lei, aceeași care a fost alocată și anul trecut, astfel că este de așteptat ca activitățile să nu fie cu mult diferite față de cele de la finele lui 2018.
În primă fază, atenția autorităților administrației județene se va concentra pe manifestările specifice Zilei Naționale, și anul acesta, masa tradițională de care vor beneficia gratuit buzoienii ieșiți să sărbătorească acest eveniment, fiind asigurată cu fonduri alocate de Consiliul Județean. Meniul și costurile exacte încă nu au fost stabilite, dar important este că azi a fost aprobată suma de o jumătate de milion de lei, care va acoperi și aceste cheltuieli.
Sursa: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|