Pe premisa: ,,ce-am găsit al meu să fie!”, doi tineri de etnie au decis să își însușeacă portofelul pierdu de un buzoian și să se facă nevăzuți.
Spiritul civic al oamenilor poate fi pus cu uşurinţă la încercare atunci când arunci în calea lor un portofel plin cu bani. Dacă unii ar merge numaidecât la secţia de poliţie pentru a-i declara, alţii ar băga cu uşurinţă banii în buzunar fericiţi că a dat norocul peste ei. Dacă până acum ceva timp, totul era lăsat la voia alegerii, acum există o lege care te cam obligă să faci ce e corect, altfel ajungi după gratii, scrie stiridinsursebuzau.ro.
,,Mi-am pierdut portofelul în zona service-urilor de peste drum de Spitalul Județean. La doar 6 minute, doi tineri au luat portofelul și au fugit”, ne-a scris păgubitul.
Noul Cod Penal spune la Art. 243 că însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor se pedepseşte.
„Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine. Împăcarea înlătură răspunderea penală”, scrie în Noul Cod Penal.
La acest moment, polițiștii buzoieni încearcă să identifice persoanele bănuit de furt.
Vizualizări știre: 524
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|