Atenție, vine canicula! Măsuri urgente pentru protejarea populației. Ce se întâmplă cu satele în care apa curge cu porția

Iunie 23 16:53 2022 by sansanews.ro

Urmează zile caniculare, iar meteorologii prognozează că vom avea cea mai călduroasă vară din ultimii ani. Chiar dacă ANM nu a emis încă avertizări, canicula e așteptată, iar autoritățile se pregătesc din timp pentru ceea ce va urma. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat, în ședință extraordinară, un plan de măsuri pentru protejarea populației în perioada următoare, scrie sansanews.ro.

Potrivit CJSU, vor exista mai multe puncte de prim-ajutor, unde buzoienii vor primi, la nevoie, îngrijiri medicale, dar și apă rece. În municipiul Buzău vor fi patru puncte de prim-ajutor pentru caniculă. Acestea vor fi amenajate în zonele aglomerate, respectiv la Primărie, în zona Pieței Centrale, în Dorobanți și Parcul Crâng. În plus, va exista, la fel ca în anii trecuți, un acord cu farmaciile, unde de asemenea să funcționeze puncte de prim-ajutor, în toate celelalte orașe, dar și la țară.

Prefectul județului Buzău speră ca valul de căldură, când va apărea, să nu pună probleme. Totuși, acestea par inevitabile, în contextul în care există localități care la această oră se confruntă cu o criză a apei.  În zonele Năeni și Grebănu apa este furnizată doar trei ore pe zi. La...

Citește articolul integral pe sansanews.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%