Atenţie şoferi! Radarele Poliţiei buzoiene, folosite la intensitate maximă în perioada sărbătorilor • Opinia Buzău

Aproximativ 400 de poliţişti vor fi la datorie în perioada următoare pentru ca sărbătoarea Crăciunului, dar şi sfârşitul de an, să fie petrecute în linişte şi siguranţă de către buzoieni.
Se va acţiona pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi se va interveni rapid atunci când sunt sesizări cu privire la comiterea unor fapte antisociale. De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona atât pe drumurile naţionale, cât şi pe cele judeţene. Lucrătorii Poliţiei Rutiere vor supraveghea atent traficul pe tot teritoriul judeţului, iar conducerea Inspectoratului de Poliţie, avertizează că vor fi folosite cu exigenţă şi la intensitate maximă aparatele radar.
Potrivit comandantului Inspectoratului de Poliţie Buzău, comisar şef Laurenţiu Lantazi, pe finalul anului conducerea IPJ a decis să nu acorde niciun concediu sau învoire, cu excepţia cazurilor deosebite. Astfel toţi poliţiştii vor fi gata să intervină, dacă va fi cazul, în sprijinul colegilor care se vor afla în stradă, în zonele aglomerate sau în zona centrelor comerciale. Poliţiştii vor acţiona atât în zonele turistice ale judeţului, cât şi în perimetrul lăcaşurilor de cult, care vor fi, de asemenea aglomerate. Suplimentar, 100 de poliţişti vor fi pregătiţi să intervină în sprijinul colegilor din teren.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|