Romanescu preia şi conducerea organizaţiei municipale liberale • Opinia Buzău

Decembrie 20 22:00 2017 by opiniabuzau

Preşedintele PNL Buzău, deputatul Cristinel Romanescu, va prelua, pe o perioadă scurtă de timp, până la numirea unui interimar, conducerea organizaţiei municipale a Partidului Naţional Liberal, după dizolvarea, marţi, a Biroului Politic Local şi, implicit, a demiterii liderului Adrian Zoican. Romanescu spune că, în jur de 10-15 ianuarie, va fi numit un preşedinte interimar al organizaţiei municipale, care va asigura conducerea acestei structuri până la organizarea de noi alegeri.

Romanescu detaliază şi motivele oficiale care au stat la baza deciziei de dizolvare a conducerii organizaţiei municipale: ,,La Biroul Politic Judeţean de marţi s-a luat hotărârea de a dizolva Biroul Politic Local al municipiului Buzău, urmare a unor discuţii mai vechi avute în interiorul partidului, probleme care trenau vizavi de activitatea acestei organizaţii, care este reprezentativă pentru PNL. Am sperat că, după alegerile care au avut loc, cei aleşi vor face tot ce le stă în putinţă ca organizaţia să devină un adversar politic redutabil al PSD, lucru care însă nu s-a întâmplat”, a declarat deputatul Cristinel Romanescu.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%