Astazi, magistratii dau verdictul final în dosarul „Maternitatea”

Dosarul Maternitatea, în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu, aproape de un verdict final. După doar 5 termene, magistraţii Curţii Supreme se vor pronunţa astazi (5 noimbrie)în apelul formulat în acest caz.
Zi plina de emoţii pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Victor Mocanu. Acesta va afla astazi ce decizie vor dicta magistraţii Înaltei Curţi în dosarul “Maternitatea”. Primul termen în apel a fost în luna martie, iar de atunci au mai avut loc încă 4 şedinţe de judecată, iar la termenul din 22 octombrie, magistraţii Înaltei Curţi au stabilit termen pentru pronunţare data de 5 noiembrie.
Reamintim, în dosarul Maternitatea, procesul a început în primăvara lui 2014. Victor Mocanu a fost acuzat că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău ar fi încheiat ilegal 8 contracte de furnizare a unor echipamente medicale la Maternitatea Buzău. Unele echipamente nici nu au fost livrate, iar altele erau închiriate pentru inaugurarea maternităţii în plină campanie electorală în 2012. Toate aceste lucruri au fost posibile în urma unei înţelegeri pe care Victor Mocanu ar fi avut-o cu administratorul firmei respective. Victor Mocanu a fost condamnat în iulie 2016 la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi la închisoare şi ceilalţi 3 inculpaţi, dar au primit pedepse mai uşoare. La momentul respectiv Victor Mocanu a facut recurs, iar pe 5 noiembrie magistraţii Înaltei Curţi vor da un verdict final.
Sursa: jurnaluldebuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|