Artistele buzoiene, pe scenă, înainte şi în noaptea de Revelion • Opinia Buzău

Ianuarie 4 22:04 2018 by opiniabuzau

„Mă bucur în fiecare an că, de Revelion, sunt pe scenă!”, a spus buzoianca Ellie White, nelipsită de câţiva ani la petrecerile de pe Valea Prahovei, regiunea ei preferată din ţară, unde se simte mereu ca acasă. La început de an, Ellie a urcat pe scena amplasată în Piaţa Sfatului din Braşov, alături de Ansamblul folcloric Ţara Bârsei, Marius Ciprian Pop, Compact B şi Leo Iorga.

Petrecerea de Revelion s-a încheiat cu showul oferit de Ellie White. Şi anul trecut artista a ales să concerteze la Poiana Braşov, Sinaia şi Predeal, asta pentru că Ellie adoră să cânte de Revelion. În vreme ce unii artişti se plâng că noaptea dintre ani presupune multă alergătură, buzoianca spune că este o mare plăcere să facă ceea ce îi place, într-un moment special cum este trecerea dintre ani. „Pot să spun că la petrecerile din noaptea de Revelion este o atmosferă specială, care se întâlneşte mai rar în restul anului. Toată lumea e îmbrăcată la patru ace şi este pusă pe distracţie. Aş putea susţine şi zece concerte în acea seară, atât de mult îmi place”, a declarat Ellie. Nuntă de milioane de dolari, în Quatar, înainte de sărbători Dacă în anii trecuţi maratonul de Revelion începea la Ploieşti cu trupa buzoiencelor Andrea Runceanu şi Patricia Cimpoiaşu, „Amadeus”, anul acesta fetele nu au fost pe scenă, alegând să petreacă în sânul familiei trecerea dintre ani. Asta şi pentru că cele patru dive din trupa Amadeus au avut câteva evenimente importante înainte de Crăciun şi Revelion, având reprezentaţii chiar în Qatar. Artistele de la Amadeus au cântat la o nuntă de milioane de dolari, 2017 fiind cel mai de succes şi mai prosper an din carieră pentru ele. După ce au bifat anul acesta zeci de ţări – printre care Italia, Franţa, Spania, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Mexic sau Indiabuzoiencele Andreea Runceanu şi Patricia Cimpoiaşu, alături de Bianca Gavrilescu şi Laura Lăzărescu au fost invitate să susţină principalul recital în cadrul unei nunţi de milioane de dolari, a unui şeic.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%