Arta fabricării tocilor pentru absolvenți pierde teren. Tot mai puțini elevi și le procură, la final de an școlar

După un an de pandemie în care festivitățile specifice finalului de an școlar nu au putut fi organizate, criza sanitară privând elevii de aceste evenimente, iată, că a venit, din nou vremea, în care copiii să se poată bucura de adunările din curtea școlilor în care sunt strigați cei mai buni dintre cei mai buni, în care elevii și profesorii își iau rămas bun unii de la ceilalți și își urează succes pentru viitor.
În contextul în care numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut considerabil, autoritățile de la București au precizat că școlile pot organiza festivități specifice finalului de an școlar, însă cu respectarea regulilor de prevenire a transmiterii coronavirusului.
Cum nicio festivitate de absolvire nu poate fi completă fără ca elevii să poarte toci, pălărierii au dat drumul la treabă. Deși confecționarea unui astfel de accesoriu nu necesită prea mult timp, ci doar îndemânare și experiență, pălărierii muncesc mai mult, în această perioadă, pentru a onora toate comenzile.
Din păcate însă, cererea nu este la fel de mare ca înaintea pandemiei când toți elevii, atât cei de clasa a VIII-a cât și cei de clasa a XII-a, își achiziționau toci și cu mândrie le purtau prin oraș și la festivitatea din curtea școlii.
Anul acesta doar câţiva reprezentanţi ai unor şcoli din judeţ au mai călcat pragul pălărierilor care se ocupă cu confecţionarea tocilor de absolvire. Este... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
|