Apa de ploaie se scurge din facturi abia de la 1 noiembrie

Septembrie 5 00:00 2017 by opiniabuzau

Persoanelor fizice din municipiul Buzău nu li se va mai factura apa meteorică iar persoanele juridice vor plăti pentru apa de ploaie mai puţin cu 30 de procente abia de la 1 noiembrie. Aceasta pentru că responsabilii din Palatul Comunal au decis ca proiectul de hotărâre care va pune în practică decizia Adunării Generale a Acţionarilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008” în acest sens să intre în dezbatere publică înainte de a fi suspus votului aleşilor municipali, procedură care se întinde pe durata a 30 de zile lucrătoare, respectiv 42-45 de zile calendaristice. Întrucât proiectul a fost publicat pe site-ul Primăriei Buzău pe 28 august, rezultă că el va fi votat de Consiliul Local abia în şedinţa din luna octombrie, pentru a intra în vigoare de la 1 noiembrie.

„Îmi pare rău că durează atât de mult, dar trebuie să acţionăm cu mare atenţie. Atât aşteaptă cei de la Compania de Apă, o mică eroare, ca să ne dea în judecată şi să blocheze tot proiectul. A fost greu, dar efortul a meritat. Sper că buzoienii vor aprecia. Mi-am îndeplinit, astfel, o promisiune din campania electorală, voi continua lupta pentru a reduce şi preţul apei de la robinet”, a spus primarul Constantin Toma, citat de buzoienii.ro.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%