Am aflat rețeta originală a mucenicilor muntenești!

Martie 9 19:53 2018 by buzau.net

Tradiția mucenicilor chiar dacă s-a redus, în vremurile actuale, la simpla pregătire a preparatului culinar, este încă păstrată de gospodinele din Buzău. Puține sunt cele care mai prepară aluatul din care se pregătesc mucenicii pentru că patiseriile, cofetăriile și magazinele alimentare îl oferă deja preparat. În Muntenia, mucenicii se pregătesc în forme mici care se fierb, spre deosebire de zona Moldovei unde mucenicii iau aceeași formă a cifrei 8, dar de dimensiunea unei palme, și se coc la cuptor. Chiar dacă gospodinele buzoience au împrumutat și din tradițiile moldovenești, mucenicii fierți dețin încă supremația, în zona noastră.

Reporterii www.sansanews.ro au asistat la pregătirea mucenicilor, fierți și copți, în bucătăria Polianei Partal, președinte ANTREC Buzău. Olteancă de fel, regiune în care mucenici se numesc ”bratoși”, Poliana Partal s-a stabilit la Buzău, după căsătoria cu omul politic Petre Partal care provenea dintr-o familie de sîrbi. Ca tînără soție a învățat bine rețetele și obiceiurile culinare muntenești, mai ales că sîrbii sunt recunoscuți nu numai ca iscusiți grădinari, ci și ca foarte pricepuți bucătari.

Ca invitați în bucătăria de la Casa cu Tei am aflat că aluatul pentru măcinicii muntenești era pregătit de gospodine cu o zi înainte de data de 9 martie. După ce se pregăteau mucenicii în forma cifrei 8 și se lăsau la uscat într-un loc lipsit de umiditate, astfel că a doua zi căpătau exact consistența dorită.

Ingrediente:

½ kg făină de copt

1 cană de apă

½ linguriță de sare

Coca se prepară din apă, făină și sare, iar aluatul trebuie să fie un pic mai tare decât cel de cozonaci sau alte preparate. Nu se lasă la dospit pentru că nu are drojdie care să îl facă să crească. Imediat se trece la modelarea mucenicilor. Se întinde o foaie cu grosimea de un deget, iar cu un aparat care se găsește în magazinele de obeicte casnice, se decupează mucenici. În absența unui astfel de aparat, se mdoelează un șnur care se înfășoară în forma cifrei 8. Dacă nu există timpul necesar pentru a lăsa mucenicii să se usuce în tihnă, se pot da timp de 10 minute, la foc mediu, la cuptor.

Apoi, mucenicii se fierb într-o oală în care apa clocotește deja, timpul de fierbere fiind de aproximativ 10 minute. După fierbere, se păstrează sau se scurge o parte din zeama rezultată și apoi se prepară siropul. Se adaugă zahăr sau miere, nucă măcinată mărunt, coajă de lămâie rasă și un vîrf de linguriță de scorțioșară. Mucenicii se servesc, în general, calzi, dar dacă se lasă la răcit, preparatul se încheagă.

Sursa: sansanews.ro




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%