80 de posturi pentru noua Agenție de Dezvoltare a Infrastructurii în Sănătate

Iunie 29 13:21 2022 by sanatateabuzoiana.ro

Proiectul de hotărâre privind organizarea și funcționarea agenției care va gestiona investițiile în structura publică de sănătate a fost publicat de Ministerul Sănătății în „transparență decizională”, scrie sanatateabuzoiana.ro.

Un proiect de hotărîre prin care se stabilește modul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), înfiinațată la începutul lunii iunie și care va gestiona investițiile în structura publică de sănătate, aceasta fiind motivată de condiționarea aprobării fondurilor europene prin PNNR, a fost publicat în „transparență decizională” de MInisterul Sănătății.

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, înfiinațrea ANDIS este „un jalon care trebuia îndeplinit”, iar „cel mai important este că sperăm să avem la dispoziţie un instrument care să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar, mă refer în primul rând la cele trei spitale regionale care, practic, trec cu structură cu tot de la Ministerul Sănătăţii la această agenţie, dar şi a minim trei obiective de investiţii din cadrul PNRR”, astfel încât să se recupereze măcar o parte din banii de investiții pierduți în ultimii 30 de ani.

Agenţia va fi subordonată Ministerului Sănătății și va fi condusă de un preşedinte desemnat de minister, pe o perioadă provizorie de 6 luni și un vicepreședinte care îndeplinește atribuţiile specifice prevăzute de legislația în vigoare, precum și...

Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%