203K – drumul județean cu pondere în economie și turism

Iulie 21 18:08 2021 by buzaulinreportaje.ro

Primii 37 de kilometri în Bărăgan, până la Robeasca – limită de județ cu Brăila și restul până la kilometrul 75 al celui mai lung județean buzoian de la Mărăcineni până la Podu Muncii, în zona Vintilă Vodă. Totul este un vast șantier în lucru, ponderat în anumite zone.

DJ 203K Robeasca-Mărăcineni-Lopătari este în lucru în două șantiere distincte, dar cu aceeași sursă de finațare europeană prin Programul Operațional Regional și care depășete 51 de milioane de euro pentru ambele zone. Primul șantier, cel de la Mărăcineni către Podu Muncii a început în iulie 2018. Termenul de finalizare este decembrie 2021.

Al doilea șantier, spre Robeasca-limită de județ cu Brăila a început în octombrie 2019. Termenul de finalizare este iulie 2022. În ambele șantiere constructor este Oyl Company Holding AG, holding ialomitean specializat deja în lucrări de mare anvergură începând cu anul 2009, holding deținut de Corneliu Dragomir.

Desigur, fiind șantiere în lucru de atâta timp, locuitorii de pe Valea Slănicului, dar și cei din arealul Vadu Pașii-Robeasca și-au pierdut răbdarea, nu puține sunt imaginile aduse în spațiul public cu muncitori intrați la somn în timpul orelor de lucru sau care lucrează în șlapi și fără cască.

foto grupul de socializare DJ 203K – Mărăcineni-Lopătari

Reținem cu această ocazie că există inclusiv un grup de socializare ce poartă numele acestui drum. Ca în orice situație, oamenii au o doză importantă de dreptate. Iată și opinia președintelui Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu vizavi de DJ 203K, termenele de lucru pe aceste șantiere distincte, dar și despre informarea corectă vizavi de tot ce se întâmplă pe acest drum care nu a fost modernizat vreodată.

Președintele Neagu a mers destul de des pe ambele șantiere de pe DJ203 K – cel mai lung drum județean din spațiul buzoian care efectiv... [Citește articolul integral pe buzaulinreportaje.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%