Dezinsecție întârziată de ploi, risc de îmbolnăvire cu virusul West Nile. Au apărut primele suspiciuni de infecție, la Buzău

Vremea capricioasă din această vară dă peste cap planurile autorităților locale cu privire la îndepărtarea insectelor. Ploile abundente căzute în luna iunie au întârziat acțiunile specifice, astfel că țânțarii s-au înmulțit semnificativ, spre disperarea localnicilor. Dar nu doar că insectele sunt foarte supărătoare dar cresc și riscul transmiterii unui virus periculos, West Nile.
În municipiul Buzău, de exemplu, aviotratamentele ar fi trebuit să fie aplicate încă de la începutul lunii mai. Acest lucru a fost imposibil din cauza precipitațiilor. Așa că elicopterul cu substanțe împotriva țânțarilor s-a ridicat de la sol abia luna aceasta. Nici când vine vorba despre dezinsecția la sol situația nu este mai bună. La acest moment, campania ar fi trebuit să fie deja la jumătate, însă abia a fost finalizată prima etapă.
“Anul acesta sunt probleme destul de mari din cauza perioadei lungi de ploi, precipitații care ne-au împiedicat să ne facem activitățile la timp. Calendarul este foarte întârziat. În mod normal, acum trebuia să fim deja la a patra etapă a campaniei de dezinsecție la sol, trebuia să avem aviotratamentul în luna aprilie, la sfârșit, sau la începutul lunii mai. Până acum am făcut doar prima etapă de dezinsecție la sol și o primă etapă de aviotratament. De miercuri, 21 iulie, vom începe a doua etapă la sol, în fiecare cartier în parte iar la... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|