(VIDEO) Se vor reloca birourile de acte de pe Chiristigii sau mutarea Serviciului Permise și Înmatriculări Auto deschide noi afaceri?

Primele zile de funcționare a Serviciului Permise și Înmatriculări Auto în sediul de pe strada Simila au adus și primele situații în care buzoienii ajunși la ghișee u avut nevoie urgentă de un copiator sau chiar o firmă de asigurări. În apropiere nu există, deocamdată, un astfel de serviciu, așa cum se întâmpla pe strada Chiristigii, acolo unde, în timp, s-au înființat mai multe birouri de acte. De altfel, la rândul lor proprietarii acestor birouri au cerut relocarea pe strada Simila spunând că au rămas fără clienți. O solicitate care, deocamdată, a rămas nerezolvată, dar pentru care ar exista soluții, a declarat chiar prefectul Daniel Țiclea, la inaugurarea noului sediu al Serviciului de Permise și Înmatriculări Auto, scrie sansanews.ro.
”Aceasta este curtea MAI. Din punct de vedere al imobilului pe care îl administrăm nu există nicio variantă să obținem un acord de la MAI pentru a desfășura activități economice aici. Eu sunt absolut convins că autoritățile publice locale vor găsi soluții. Eu m-am uitat în jur și sunt soluții dar acestea trebuie puse la dispoziție de...
Citește articolul integral pe sansanews.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|