„Ținutul Buzăului” la un pas de a deveni al doilea Geoparc UNESCO din România

Septembrie 19 16:35 2021 by observatorulbuzoian

Vizita celor doi evaluatori UNESCO în Ținutul Buzăului s-a încheiat, duminică, când aceștia au prezentat câteva concluzii la finalul vizitei premergătoare întocmirii raportului pe baza căruia board-ul UNESCO va decide dacă va acorda sau nu „Ținutului Buzăului” titlul de Geoparc Global.

Potrivit declarațiilor celor doi evaluatori Buzăul are șanse mari să obțină mult așteptata certificare chiar dacă, potrivit evaluatorului olandez, mai sunt lucruri de făcut în domeniul infrastructurii.

„Cred că acest geoparc are un mare potențial și echipa a făcut un pas important alături de populația locală și cred că următorul pas care trebuie făcut este de a face o mai buna infrastructură în zona pentru că este oarecum greu de ajuns în unele locuri iar zona are un mare potențial de a atrage oamenii. Ne gândim la drumuri, la accesibilitate, la centre de vizitare ca cele pe care le-am văzut care sunt extraordinare”, a spus Margaretha Roelfs, evaluator UNESCO.

Președintele Asociației „Ținutul Buzăului”, Răzvan Popa cel care alături de profesorul Alexandru Andrășanu de la Universitatea București  și de președintele ANTREC Buzău Cristina Partal au avut în 2007 ideea transformării Ținutului Buzăului în geoparc  și care s-a aflat în ultimele zile alături de cei doi evaluatori a povestit cum a decurs vizita în teren.

„Am avut o întâlnire la CJ cu staff-ul, cei 18 primari și membri consultativi ai geoparcului, am prezentat... [Citește articolul integral pe observatorulbuzoian.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%