(FOTO + VIDEO) Rădița Palela, profesoara care predă formulele chimice cu ajutorul jocurilor desenelor animate

Doi ani de pandemie, în care școala s-a mutat, în multe momente, în online, au însemnat tot atâta muncă de adaptare a metodelor de predare. Pentru unii dascăli și elevi a fost o adevărată piatră de moară, pentru alții, floare la ureche. Mai ales că provocarea de a aduce materia în fața elevului, într-o formă cât mai accesibilă, nu a venit odată cu pandemia, ci a existat și înainte. Cât de greu este, ne întrebăm, să îți pui problema ”Cum mă adaptez eu unei generații și nevoilor ei?” în locul unei abordări de tip zeu al catedrei. Răspunsul face o diferență majoră în nivelul de pregătire al elevului după anii de școală obligatorie. Și, dacă cineva va lua în serios vreodată reforma învățământului, tot acest răspuns va reuși să coboare nefericitul procent al analfabeților funcțional pe care îi scoate școala românească, scrie sansanews.ro.
Departe de autoare ideea de a da o sugestie privind modul în care ar trebui rezolvate problemele sistemice ale învățământului românesc. Materialul jurnalistic de față este un reportaj care vă face cunoștință cu un dascăl la orele căruia elevii vin de drag și pleacă cu formule clare, căci știința pe care o predă este una exactă: chimia. Rădița Palela este, de zeci de ani, slujitor dedicat al catedrei. Auzisem de metodele excepționale de predare de la elevi actuali sau foști, absolvenți pentru care chimia, chiar dacă a fost învățată la un profil umanist, a rămas bine înrădăcinată. În mare parte, acest lucru se datorează metodelor pe care profesoara de chimie le-a adaptat continuu. Păi cum să nu ți se pară o provocare ora de chimie dacă nu ți se interzice folosirea telefonului, ci, dimpotrivă, ești încurajat să îl folosești? Este un exemplu mărunt, dar care vorbește de la sine despre înlăturarea barierelor, despre curajul de a încerca metode noi și, în general, despre preocuparea de a forma un bagaj consistent elevului, din materia predată la clasă.
Pentru o mai bună înțelegere a modului de predare despre care auzisem că este eficient și apreciat de elevi și colegi de cancelarie, deopotrivă, am asistat, zilele trecute, la o oră de chimie, la Colegiul Național Mihai Eminescu. La catedră, profesoara Rădița Palela nu are nicidecum rigiditatea dascălului de modă veche. Chimia se transformă într-o știință vie și fascinantă. Compuși chimici explicați cu ajutorul aplicațiilor de pe Android și iOS, vizionări de desene animate, recapitulări de materie cu ajutorul jocurilor de pe telefon sau de pe calculator. O materie considerată grea devine, astfel, plăcută și ușor de înțeles.
Intrăm la ora de chimie din orarul clase XI-a G. Ei sunt ”Genialii” pentru doamna profesoară Palela care le este și diriginte. Au doar o oră de chimie pe săptămână, dar e suficientă conexiunea deja existentă între dascăl și elevi pentru ca nimic din complexitatea formulelor să nu rămână nedeslușit. De 35 de ani de când predă chimia, Rădița Palela caută să-și îmbunătățească metodele de predare și să se adapteze timpurilor pe...
Citește articolul integral pe sansanews.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|