(FOTO) S-a întâmplat la SIRIU și BERCA! Gestul impresionant al săptămânii! - Jurnalul de Buzau

Zilele trecute au avut loc mai multe activități civice, în comuna Berca și la Siriu, de comemorare și omagiere a eroilor căzuți pe front.
În perioada 19-20 aprilie, militarii din garnizoana Buzău au participat la o acțiune de plantare a 150 de molizi (Siriu) și a 80 de stejari (Berca).“Aceste acțiuni se înscriu într-o serie de manifestări şi ceremonii militare care se vor desfășura în acest an, pentru sărbătorirea la 18 august a 105 ani de la înființarea Armatei a 2-a, mare unitate ale cărei tradiții au fost preluate de Divizia 2 Infanterie „Getica”.Totodată, aceste activități se înscriu în programul manifestărilor desfăşurate cu prilejul sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre – 23 aprilie și a Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie.Prin implicarea noastră ne dorim ca, așa cum dintr-o ghindă se naște un stejar falnic, așa și din munca noastră de astăzi va răsări un spirit civic, demonstrând legătura vie dintre armată şi societate.Înființarea parcelelor de copaci cu nume de eroi din localitățile Berca și Siriu constituie un gest de adâncă recunoștință față de sacrificiul eroilor noștri, el continuă programul început anul trecut în municipiul Buzău când stejarilor plantați în Parcul Crâng le-au fost atribuite numele unor eroi din Primul Război Mondial.De asemenea, suntem prezenți la aceste acțiuni pentru a ne arăta respectul pentru veteranii de război, pentru a arăta tinerei generații tradițiile de luptă ale Armatei României și ale înaintașilor noștri pe care îi prețuim pentru spiritul de sacrificiu și exemplele de camaraderie cu care și-au servit țara cu credință.Noi, militarii, vom fi prezenți oriunde este nevoie de sprijin, speranță, încredere și solidaritate așa cum am demonstrat-o și în această perioadă de pandemie pe care o trecem împreună.Participarea elevilor la aceste acțiuni ne dă încredere că viitorul verde este prezent în sufletul multor tineri, iar noi, militarii, avem datoria de a contribui la educația civică și patriotică a tinerei generații, asigurându-i totodată pe tinerii prezenți că acești copaci vor deveni un simbol al prieteniei noastre puternice pentru mulți ani de acum înainte. La activitate au participat voluntari din unitățile militare... [Citește articolul integral pe jurnaluldebuzau.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|