(FOTO) Hramul bisericii de pe bulevardul Bălcescu. A oficiat ÎPS Ciprian

Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Spiridon” din municipiul Buzău și-a sărbătorit ieri, hramul. Credincioși din toate zonele orașului au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de zece ieromonahi, preoți și diaconi, în lăcașul de cult situat pe bulevardul Nicolae Bălcescu.
În predica rostită, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a explicat textul evanghelic al Duminicii a 28-a după Rusalii (Luca 14, 16-24), care relatează despre „Pilda celor poftiți la cină.”
„În plan pământesc, cina despre care ne vorbește Mântuitorul în parabolă este Sfânta Liturghie, la care sunt invitați, prin glasul clopotelor, să participe toți creștinii, în toate duminicile și sărbătorile de peste an; însă, din momentul în care am pășit pragul bisericii, lepădând toată grija cea lumească, ne concentrăm cu toții la rugăciune, iar, la auzul cuvintelor rostite de preot sau diacon: «Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă!», cei pregătiți duhovnicește, cu post, spovedanie și fapte de pocăință, se apropie de Sfântul Potir, pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, care înseamnă, de fapt, confirmarea invitației de a participa la Cina Domnului. Prin Întrupare, Răstignire, Înviere și Înălțarea la ceruri, Mântuitorul Hristos a întemeiat pe pământ Biserica Sa, ca pe o arvună a Împărăției lui Dumnezeu, în care credincioșii pot pregusta, încă din această viață, fericirea și bucuria comuniunii cu sfinții lui Dumnezeu, prin harul Preasfântului Duh ce se revarsă asupra credincioșilor râvnitori. Întrucât ne mai despart doar două săptămâni de marea sărbătoare a Nașterii Domnului, înțelegem de ce Sfinții Părinți ne îndeamnă să reflectăm cu mare responsabilitate la semnificațiile duhovnicești ale acestei parabole, pentru a ne feri de pretexte penibile, așa cum au fost cel invocate de invitații la cina stăpânului din Evanghelie, și de a conștientiza cât de important este să răspundem prezent chemării lui Dumnezeu de a cina cu El, mai întâi, aici, în Biserica Sa cea sfântă, apoi Dincolo, în Împărăția Sa cea veșnică – desigur, în chip duhovnicesc –, așa cum bine a concluzionat, la un moment... [Citește articolul integral pe jurnaluldebuzau.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|