„Da, a fost frumos, dar ați văzut ce a rămas după ?”. Mesaj către șefii din Primărie

Decembrie 5 13:05 2017 by buzoieniiro

O buzoiancă a adresat felicitări dar și o sesizare Primăriei Buzău după spectacolul în care s-a aprins și iluminatul festiv din Piața Dacia.

Simona Anastasiu a rămas până la sfârșitul spectacolului, când a privit, dezamăgită, mizeria lăsată în urmă de public.

„A fost frumos !! Dar nesimțirea oamenilor este în floare! După terminarea programului a rămas un morman de gunoaie. Pentru că nesimțiții fără educație aruncă totul pe jos în loc să folosească pubelele de gunoi puse acolo pentru a se arunca paharul de vin fiert, ambalajele și alte chestii! Dar la noi cine să facă asta? Un om cu mentalitatea și cu gandirea tip ,,lasă că vin ăia și strâng” ? Nu se poate așa ceva! Că să schimbăm ceva în țara asta și în orașul nostru trebuie ca fiecare om să se autoeduce. Altfel vom fi îngropați în gunoaie! Și în alte țări se întâmplă asta, dar majoritatea au spirit civic, mustrare de conștiință față de mediul înconjurător ! La noi chiar trebuie să stea un paznic lângă gloată și când vede că cineva aruncă gunoaie pe jos trebuie scrisă o amendă ? Doar așa, dacă ești pândit, te autoeduci ? Sau ar trebui ca la începutul unui spectacol, prezentatorul să introducă în discurs cu regulile bunului simț în societate ? Altfel, felicitări Primariei și CJ Buzău pentru activitățile oferite!”

Simonei i-a răspuns viceprimarul Ionuț Apostu:

„Ai dreptate Anastasiu M Simona! Vom încerca să amplasăm mai multe coșuri de gunoi pentru a veni în întâmpinarea celor care nu înțeleg treaba asta complicată rău cu aruncatul gunoaielor pe jos. Mulțumim pentru spiritul civic și aprecieri!”

Spectacolele din Piața Dacia se vor relua vineri, 8 decembrie, când invitat special va fi Aurel Tămaș și orchestra. Zilele de spectacol și artiștii care vor urca pe scenă pot fi consultate dând click AICI.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%