„Bursa Absolvenţilor”. Sute de joburi, disponibile în judeţ

Octombrie 15 10:14 2017 by buzau.net

Agenţia Judeteană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează pe 20 octombrie Bursa locurilor de munca pentru absolvenţii promoţiei 2017. Evenimentul va fi găzduit de Liceul Agricol şi pune la bătaie, la nivel de judeţ, câteva sute de locuri de muncă.

Evenimentul din 20 octombrie este destinat, cu precădere, tinerilor absolvenţi, dar orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este binevenită. La nivel de judeţ sunt disponibile câteva sute de joburi, majoritatea destinate absolvenţilor de studii medii.

În municipiul Buzău, acţiunea se va desfăşura în incinta Colegiului Agricol Constantin Angelescu, de la ora 9. Peste două sute de angajatori au fost contactaţi, iar cei ce se vor prezenta vor oferi locuri de muncă destinate absolvenţilor de studii medii dar şi pentru absolvenţii de facultate.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se va desfăşura, simultan, şi la Râmnicu-Sărat, Pătârlagele, Pogoanele şi Nehoiu. 

Sursa: campusbuzau.ro (Mirela Copariu)




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%