În municipiul Buzău este o mare nevoie de un centru de permanentă. Nu o spunem numai noi, oamenii de rând, dar și medicii, mai ales cei din Spitalul Județean Buzău, care asigura permanenta la Unitatea de Primiri Urgențe.
Doctorii de la urgențe spun că, în municipiul Buzău, sunt pacienți asiguraţi şi neasiguraţi care ar putea să fie tratați în cabinetele medicale sau într-un centru de permanență. În acest mod, aglomerația din secția UPU ar dispărea considerabil. Astfel, medicii își pot desfășura activitatea fără probleme iar pacienții care nu sunt în situații extreme nu mai stau cu orele pe holul secției pentru a fi consultat și evaluat.
Centrele de permanență sunt asocieri ale medicilor de familie care funcționează în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale, în regim de cameră de gardă. Acestea sunt deservite de medicii de familie care asigură, astfel, continuitatea asistenței medicale primare. Aici, medicii oferă servicii de urgenţă, dar sunt efectuate şi tratamente, cum ar fi administrarea soluţiilor injectabile sau pansarea. Realizarea unui astfel de centru este vitală în municipiul Buzău. Însă, aici, mai apare o altă problemă.
În 2003, in judetul Buzau apareau opt centre de permanenta – acele asociatii de cel putin doi medici care triaza urgentele minore, de genul unei plagi, de urgentele majore rezolvabile numai in Unitatea de Primri Urgente si mai apoi intr-una dintre sectiile de spital. Acopereau, medical, doua municipii si 28 de comune. Aveau 120 de medici de familie. La acest moment, în județ sunt funcționale doar 3 astfel de centre în localitățile Vintilă Vodă, Berca și Vernești.
Sursa: tvbuzau.ro (Dana Sin)
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|