Cultural/Educație
Zi de hram la Mănăstirea Sihastru din județul Vrancea
Mănăstirea vrânceană Sihastru și-a sărbătorit duminică, 29 iunie 2025, hramul, închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cu această ocazie, în mijlocul obștii monahale s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru ctitori în biserica așezământului din comuna Ploscuțeni. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.
Din soborul de clerici au făcut parte: pr. Cristinel Popa, protoiereu al Protoieriei Panciu; protos. Isidor Iacob, duhovnicul Mănăstirii Sihastru; pr. Ioan Ploscaru, paroh al Catedralei Unirii din Focșani; pr. Gheorghiță Olar, paroh al Parohiei „Buna Vestire” din Adjud; pr. Constantin Davideanu, slujitor la Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon” din Galați; arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial; arhid. Laurențiu Manea; diac. Ioan Nișcoveanu.
În predica sa, Părintele Arhiepiscop Ciprian a evocat viața și activitatea misionară a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, subliniind că aceștia sunt cinstiți împreună nu doar pentru faptul că au primit cununa muceniciei în aceeași zi, ci mai ales pentru râvna și curajul cu care au vestit Evanghelia și au apărat dreapta credință. Chiriarhul a menționat că pilda celor doi corifei ai Apostolilor rămâne, peste veacuri, un îndemn viu la fidelitate, jertfelnicie și o trăire autentică a credinței în Hristos.
La momentul rânduit… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








