Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

Vizită arhierească în Parohia Nehoiașu II

Avatar photo

Publicat

pe

În Duminica a 3-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei buzoiene Nehoiașu II au fost vizitați de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.

Împreună cu Înaltpreasfinția Sa au slujit: pr. Dragoș-Mihail Olteanu – consilier eparhial la Sectorul Cultural și comunicații media, pr. Paul Gavrilă – protopop al Protoieriei Pătârlagele, Pr. Daniel Ene – Parohia Valea Nehoiașului, și pr. Gabriel Furtună – Parohia Nehoiașu II.

În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a vorbit despre Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe Crucea Golgotei și despre necesitatea asumării crucii personale în viața pământească, urmându-L cu fidelitate pe Cel ce Și-a dat viața pentru împăcarea omului neascultător cu Părintele ceresc.

„Se cuvine să ne purtăm crucea vieții până la capăt. Nu este corect să fugim de cruce, ci trebuie să ne-o asumăm; altă soluție nu există. Cel care gândește sau intenționează să evite crucea, acela îi va simți greutatea și mai mult și va ajunge la deznădejde, iar deznădejdea duce, în cele din urmă, la sinucidere. Este o realitate confirmată în istorie cu oameni care, nemaiputând îndura, și-au curmat viața tocmai pentru că nu s-au ancorat cu credință și nădejde în puterea lui Dumnezeu. Faptul că omul poate să-și poarte crucea, indiferent cât de grea ar fi, îl confirmă numărul mare… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025 , Scor: 2-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending