Conectează-te cu noi

Administrație

Viteză uluitoare pe Drumul Morții. Motivul pentru care „se grăbea” tânărul de la volanul unui bolid de lux

Avatar photo

Publicat

pe

Un tânăr teribilist, care a  vrut să impresioneze și să arate ce mașină puternică are, a călcat pedala de accelerație fără limită, deși se afla pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din țară și putea provoca oricând o tragedie. Din fericire, polițiștii din Buzău l-au surprins la timp și l-au tras imediat pe dreapta, scrie sansanews.ro.

Tânărul de 21 de ani, din Vaslui, s-a urcat la volanul bolidului său, un Jaguar, și a plecat la plimbare alături de un prieten. Și-au propus să ajungă la București, așa că ieri după-amiază au pornit la drum. Era deja noapte când au ajuns la Buzău, pe DN2E85. Fără să se gândească la riscuri, ci doar la dorința de a impresiona și de a ajunge mai repede în Capitală, șoferul a apăsat pedala fără limită. A fost surprins de radarul polițiștilor cu nu mai puțin de 201 km/h.

“Cea mai mare viteză – 201 km/h a fost înregistrată de aparatul radar ce a acţionat pe DN2E85, pe timp de noapte, în afara localităţii Poşta Câlnău. Autoturismul era condus de un tânăr şofer vasluian, în vârstă de 21 de ani”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Buzău.

Pentru inconștiența de care a dat dovadă, tânărul vasluian a rămas pe loc fără permis, pentru o perioadă de 120 de zile. Așa că în locul său la volan s-a urcat prietenul cu care călătorea, pentru a-și putea continua drumul până în Capitală.

Tânărul de 21 de ani, care conducea cu peste 200 km/h, pe Drumul Morții,… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending