Conectează-te cu noi

24 Ore

(VIDEO) PERCHEZIȚII. Fermieri din Buzău și Prahova, înșelați cu euro falși la vânzarea unor animale

Avatar photo

Publicat

pe

Miercuri, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în judeţul Prahova, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monede străine, punerea în circulație de valori falsificate străine și înșelăciune, printre persoanele păgubite aflându-se fermieri din Buzău și Prahova, scrie jurnaluldebuzau.ro.

,,Polițiștii au documentat activitatea infracțională a unor bănuiți, cu vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, care, în perioada 20 august – 23 septembrie 2023, ar fi înșelat trei persoane, domiciliate în județele Prahova și Buzău, de la care ar fi cumpărat animale (bovine), plătind contravaloarea acestora cu bancnote falsificate, în cupiură de 100 de euro.

Prejudiciul stabilit până în prezent este de 5.100 de euro.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la locuințele persoanelor bănuite au fost descoperite şi ridicate 6 telefoane mobile și 1.250 de lei.

După finalizarea audierilor, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploieşti au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a trei persoane, iar, la data de 12 octombrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești a dispus arestarea preventivă a două dintre persoane, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Biroul Protecția Animalelor și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.„ , transmite Poliția Română, într-un comunicat de presă.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

SC FC Voluntari SA - AFC Metalul Buzău

02-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

09-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Slatina - AFC Metalul Buzău

16-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS FC Corvinul Hunedoara 1921

23-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025
12:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025
17:30
Fotbal, CUPA ROMANIEI

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

30-07-2025


Trending