Conectează-te cu noi

24 Ore

(Video) Negocieri eșuate. Greva profesorilor continuă. Ce se va întâmpla la Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

Profesorii nu renunță la grevă și au anunțat noi proteste în stradă, inclusiv în Buzău. Potrivit unui comunicat de presă trimis miercuri, în jurul prânzului, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” refuză oferta primită în urma discuțiilor din ultimele ore, scrie sansanews.ro.

”În urma consultării organizațiilor sindicale afiliate am decis să nu semnăm niciun acord, fie el și unul girat de Președintele României.

Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică și, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor”, se arată în comunicatul de presă.

De altfel, dascălii de  Buzău au protestat și miercuri în fața Prefecturii , iar liderul Ion Dobre a anunțat că vor ieși în stradă și săptămâna viitare, în zilele de marți și miercuri.

“Nu avem de ales, atât timp cât Guvernul nu va înţelege că oamenii de aici s-au exprimat foarte clar că nu au de gând să cedeze sub nicio formă în condiţiile impuse, este clar că această grevă va continua. Ei sunt cei care vor decide, nu decidem noi, nu au venit cu nicio ofertă… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Tunari - AFC Metalul Buzău

04-10-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC Dumbrăviţa

18-10-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Concordia Chiajna - AFC Metalul Buzău

25-10-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 2

26-09-2025 (LIVE pe BUZAU.NET)
15:00
Fotbal, LIGA3

CS Păuleşti - CSM Râmnicu Sărat

04-10-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Victoria Traian

10-10-2025


Trending