24 Ore
(Video) Legume coapte forțat cu substanțe toxice. Doi cultivatori din Glodeanu Sărat, cercetați de Poliție
Atentat la sănătatea publică! Doi legumicultori din Glodeanu Sărat făceau bani punând în pericol viața consumatorilor. Din dorința de a scoate recolte timpurii, pentru a avea un preț cât mai mare, cultivatorii forțau coacerea legumelor folosind substanțe toxice, interzice în România. În plus, concentrațiile administrate erau de șapte-opt ori mai mari decât cantitățile în care sunt folosite aceste substanțe în țările în care nu au fost interzise, scrie sansanews.ro.
Doi buzoieni din Glodeanu Sărat s-au trezit, marți, cu polițiștii la ușă. Oamenii legii îi bănuiesc că ar folosi substanțe toxice, interzise în România, în scopul coacerii premature a legumelor cultivate în spaţii protejate, de tip solar. Este vorba despre roșii, ardei și castraveți, legume pe care cultivatorii le vând atât în magazine en-gross cât și în supermarketuri unde sunt vândute produse bio. Potrivit polițiștilor, cei doi buzoieni își cumpărau substanțele toxice de la bărbat din Ilfov, care, la rândul său, le introducea ilegal în țară.
”La data de 2 mai a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Buzău şi Ilfov au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, în Buzău şi Ilfov, la persoane bănuite că utilizează sau revând substanţe toxice, în special în scopul coacerii premature a legumelor cultivate în spaţii protejate, de tip solar. Percheziţiile s-au desfăşurat în baza mandatelor emise de Judecătoria Pogoanele.
În aceeași zi, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Buzău, cu sprijinul poliţiştilor din Giurgiu, au depistat… citește articolul integral pe sansanews.ro.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








