Conectează-te cu noi

24 Ore

VIDEO – Inconștiență pe DN10: Oameni surprinși dislocând bolovani de pe versant pentru a prelucra piatra

Avatar photo

Publicat

pe

Pe DN10 Buzău-Brașov, în zona Siriu, mai multe persoane au fost surprinse dislocând bolovani de pe versant și rostogolindu-i lângă carosabil. Acțiunea este extrem de periculoasă, atât pentru cei implicați, cât și pentru șoferii care tranzitează zona.

Imagini cu aceste activități au fost postate pe rețelele sociale, iar Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău a sesizat poliția. Potrivit reprezentanților instituției, zona este deja cunoscută pentru riscul ridicat de căderi de pietre, iar astfel de acțiuni amplifică pericolul.

Acești localnici, care își câștigă existența din prelucrarea pietrei, recurg la metode periculoase pentru a-și procura materialul necesar. Lipsa unor măsuri de siguranță și faptul că pietrele sunt desprinse și rostogolite direct pe carosabil pun în pericol nu doar viețile șoferilor, ci și pe cele ale celor care escaladează versantul.

În aproximativ două săptămâni, autoritățile vor începe lucrări pentru montarea unor plase de protecție și stabilizarea versantului, în încercarea de a preveni accidentele.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

17:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Botoşani

04-02-2025 , Scor: 0-2
17:00
Fotbal, SUPERLIGA

ACS Suporter Club Oţelul Galaţi - Gloria Buzău

01-02-2025 , Scor: 2-1
17:00
Fotbal, SUPERLIGA

Farul Constanţa - Gloria Buzău

10-02-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - AFC Câmpulung - Muscel 2022

22-02-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

ACS Campionii Fotbal Club Argeş - AFC Metalul Buzău

01-03-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

01-03-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

07-03-2025


Trending