Conectează-te cu noi

24 Ore

PERCHEZIȚII. Sute de parfumuri, genți și poșete contrafăcute, confiscate de polițiștii buzoieni

Avatar photo

Publicat

pe

Sute de sticle cu parfum, dar și accesorii precum genți, portofele și poșete, în valoare de peste 80.000 de lei, au fost confiscate, ieri, în urma mai multor descinderi efectuate de polițiștii buzoieni de investigare a criminalității economice, cu sprijinul ,,mascaților” de la Acțiuni Speciale. Perchezițiile au avut loc pentru documentarea unui caz în care persoanele vizate sunt bănuite de săvârşirirea infracţiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, scrie campusbuzau.ro.

,,Au fost indisponibilizate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii caracterului original sau contrafăcut al produselor, peste 511 recipiente de parfum şi accesorii (genţi, poşete, portofele) ce poartă însemnele unor mărci identice sau similare unor mărci înregistrate.

Valoarea bunurilor a fost estimată la peste 80.000 de lei.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.” , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending