Primele efecte în scandalul cultivatorilor din Glodeanu Sărat care ar fi stropit legumele cu substanțe interzice pentru a le forța coacerea se văd la tarabă. Legumicultorii care au ajuns deja cu roșiile românești au ajuns să-și testeze legumele pe banii lor pentru a-și convinge clienții că sunt cinstiți. Alții, au făcut filmări video în solariile încărcate de tomate pe care le-au distribuit în mediul online tocmai pentru a arăta că tomatele au o coacere lentă și nu sunt stropite pentru a ajunge la maturitate forțat. Asta pentru că, spun tot cultivatorii, dacă până acum clienții căutau produsele românești pentru că aveau încredere că sunt sănătoase, acum s-au sucit la 90 de grade, după ce dezvăluirea polițiștilor despre cei doi bărbați din Glodeanu Sărat, scrie sansanews.ro.
Cultivatorii corecți își fac scuturi de apărare în fața valului de întrebări și acuzații venite din partea consumatorilor care au ajuns să pună la îndoială calitatea tuturor produselor românești după ce s-a aflat că sunt legumicultori care își stropesc tomatele cu substanțe interzise în România pentru a le forța coacerea.
Mircea Tatu, primul cultivator din Buzău care a scos tomatele românești la vânzare încă din luna martie, spune că a fost nevoit să-și facă analize amănunțite pe banii lui ca să dovedească clienților că legumele lui sunt sănătoase, deși a fost verificat de Oficiul Fitosanitar Buzău și a găsit totul în ordine. Invitat la Focus News, Mircea Tatu a explicat cum a reușit să producă tomate, fără substanțe toxice, atât de devreme. Cultivatorul este printre puținii producători care au ales să combată bolile și dăunătorii și să ajute la polenizarea plantelor cu metode biologice. Mai exact, folosește bondarii și alte și alte insecte care distrug tot ce face rău plantelor.
”Noi semințele le-am pus din octombrie, iar din decembrie am plantat primele răsaduri, și cu căldură peste iarnă, în martie am putut scoate pe piață primele tomate coapte. Putem să producem sănătos și în România. Noi am fost verificați de Oficiul Fitosanitar Buzău și analizele au arătat că nu avem nicio substanță în legumele noastre. Noi nu folosim nicio substanță de grăbire a coacerii, niciun hormon de creștere pentru că folosim combatere biologică, cu bondari și prădători. Nu-i normal să ne includă și pe noi, care producem corect, la un loc cu cei care, poate, folosesc practici incorecte și ilegale”, a spus Mircea Tatu, legumicultor din Cochirleanca.
Mircea Tatu
Totuși, acum, de când a izbucnit sandalul, legumicultorul care își vinde marfa în… citește articolul integral pe sansanews.ro.