Conectează-te cu noi

24 Ore

VIDEO: AICI sunt cele mai noi imagini cu Autostrada Moldovei de la Ploiești până la Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

La două luni de la realizarea primului ”dronathon” al Autostrăzii Moldovei, pasionații de lucrările de infrastructură au dat startul unui nou maraton, în care o dronă surprinde cele mai noi imagini de pe șantierele A7, scrie sansanews.ro.

Primele 3 calupuri de imagini sunt deja disponibile pe canalul Youtube Ștef, acestea arătând stadiul lucrărilor pe cele trei loturi ale tronsonului Ploiești – Buzău al A7.

Ștefan Liviu Stanciu, cel care deține canalul și a încărcat imaginile, nu crede însă că primele două loturi vor fi deschise în doar câteva săptămâni.

Maratonul începe cu prezentarea lotului 1, unde imaginile surprind forfota de pe șantier, însă autorul lor precizează că încă sunt foarte multe de făcut într-un termen extrem de scurt.

”Pe lotul 1 din Autostrada A7 Ploiești – Buzău lucrează cei de la Pizzarotti + Retter. Deși era forfotă mare, după cum se poate vedea din filmare, este imposibil ca pe 3 octombrie, termenul deja prelungit la care ar fi trebuit dat în trafic acest lot, să se deschidă circulației. De fapt, în funcție de vreme, fiindcă deja ușor-ușor ne apropiem de toamnă, dar și de cât de tare vor apăsa pe pedală constructorii, cred că e 50%-50% o deschidere anul acesta versus o deschidere în primăvara viitoare. Rămâne de văzut dacă va fi circulabil pe 1 decembrie de alegeri (hai, fie, de Ziua Națională!) sau mai așteptăm până prin februarie-martie. Grupul italiano-român + subcontractorii… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025 , Scor: 2-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending