24 Ore
Viceprimarul din Lopătari acordă audiențe pe o bancă din curtea primăriei, în semn de protest
O situație neobișnuită are loc în comuna Lopătari din județul Buzău, unde viceprimarul, Florin Dragomir, a decis să organizeze audiențe pentru cetățeni în curtea primăriei, pe o bancă. Locul este semnalizat printr-o scândură pe care a scris „Viceprimar. Audienţe-zilnic”. Gestul său este un protest față de decizia primarului de a-i aloca un birou în afara clădirii administrative, într-o anexă a căminului cultural, scrie Agerpress.
Florin Dragomir, ales în funcție pe 11 august 2025, susține că biroul care i se cuvenea în sediul primăriei este ocupat în prezent de doi funcționari publici. Acesta a declarat că spațiul oferit de primar se află „în fosta sală unde ținea vesela căminul cultural pe vremuri”. Considerând că cetățenii vin cu probleme la primărie, nu la căminul cultural, viceprimarul a ales să își desfășoare activitatea în curte, pentru a fi la dispoziția localnicilor. „Vă asigur că am umplut o agendă cu problemele cetățenilor care vin la primărie pentru rezolvarea lor”, a precizat Dragomir, adăugând că a refuzat laptopul oferit de primar, pe motiv că nu are unde să îl utilizeze.
De cealaltă parte, primarul Claudiu Constantin afirmă că spațiul pus la dispoziția viceprimarului are toate dotările necesare și se află într-o clădire aparținând tot primăriei, situată lângă Poștă. Edilul susține că i-a oferit lui Florin Dragomir un număr de telefon și un laptop pentru a-și putea exercita atribuțiile, dar acesta a refuzat. „Din ce înțeleg, a refuzat să ia laptopul, să ia biroul și face circ prin curtea primăriei. Nu avem niciun birou liber pentru viceprimar. Toate birourile sunt ocupate de colegi”, a declarat primarul, precizând că i-a delegat deja sarcini și că activitatea se desfășoară normal.
Conflictul administrativ are și o componentă politică. Primarul Claudiu Constantin, membru PMP, a fost susținut la alegeri de Alianța Dreapta Unită, în timp ce viceprimarul Florin Dragomir reprezintă Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-04Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă: Banca de Gene de la Buzău, în pericol din cauza lipsei de personal

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








