Conectează-te cu noi

24 Ore

Vasile Toader general-locotenent aviator s-a născut în oraşul Buzău în urmă cu 59 de ani

Avatar photo

Publicat

pe

Vasile Toader general-locotenent aviator, s-a născut în oraşul Buzău, la 16 noiembrie 1965. A copilărit în satul Zilişteanca, comuna Poșta-Câlnău, unde a absolvit cursurile Şcolii primare şi ulterior pe cele ale școlii gimnaziale. A urmat apoi cursurile Liceului Militar ,,Dimitrie Cantemir" din localitatea Breaza/ Prahova şi ulterior pe cele ale Școlii Militare de Ofițeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu" de la Boboc/ Buzău, pe care le-a absolvit în anul 1987, cu gradul de locotenent.

Din 1987 și până în 1999 și-a desfășurat activitatea la Boboc, cu excepţia perioadei 1993-1995, când a urmat cursurile Univer- sității Naționale de Apărare din București. În anul 1999, a fost promovat la Statul Major al Forţelor Aeriene unde a îndeplinit pe rând mai multe funcții, de la cea de ofiţer de stat major cu operațiile aeriene până la cea de șef al operațiilor.

A executat misiuni în afara teritoriului național ca: observator militar al Organizației Națiunilor Unite în Republica Democratică Congo; la Centrul Multinaţional de Coordonare a Mișcării pentru Misiunea International Security Assistance Force/ISAF II, de la Ankara, Turcia; în cadrul Comandamentului Aliat al Componentei Aeriene de la Izmir, Turcia; precum și la Aeroportul Internațional Kabul din Afganistan, în cadrul misiunii NATO ISAF.

În anul 2015 a fost numit comandant al Centrului Național Militar de Comandă (nucleu). În anul 2016 a fost avansat la gradul de general de flotilă aeriană și ulterior numit în funcția de locțiitor al comandantului Comandamentului Forţelor întrunite. Din 2017 a fost promovat în funcţția de locțiitor pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării, iar în 2018 a primit gradul de general – maior.

Printre distincțiile naționale și internaționale acordate pentru rezultatele obținute de-a lungul carierei se evidențiază Ordinul Național pentru Merit și Medalia NATO pentru Serviciu Merituos, fiind primul ofițer român care a primit, în anul 2005, această înaltă distincție NATO după accederea României în Alianță. Din anul 2020 este promovat locțiitor al şefului Statului Major al Apărării, deţinând a doua poziție în ierarhia Armatei Române, iar la 1 decembrie a fost avansat la gradul de general – locotenent. Din 23 noiembrie 2020 este Cetăţean de onoare al Municipiului Buzău.

Data şi locul nașterii: 
​•16 noiembrie 1965, Buzău, judeţul Buzău.

Situația familială:
• Este căsătorit şi are doi copii. 

Funcții îndeplinite:
– din 15 mai 2021reprezentantul militar al României la NATO și UE, Bruxelles, Belgia
– Februarie 2020 – Mai 2021 – împuternicit locțiitor al șefului SMAp;
– Septembrie 2017 – Februarie 2020 – locţiitor pentru operaţii şi instrucţie al șefului SMAp;
– Martie – August 2017 – locţiitor al comandantului Comandamentului forţelor întrunite;
– Martie 2015 – Martie 2017 – comandant al Centrului Naţional Militar de Comandă (Nucleu);
– Aprilie 2014 – Martie 2015 – şef Secţie operaţii de sprijin la Comandamentul Forţelor întrunite;
– Aprilie 2011 – Aprilie 2014 – şef Secţie operaţii curente, Componenta Operaţională Aeriană, Statul Major al Forţelor Aeriene. Participă la operaţia ISAF îndeplinind, timp de șase luni, funcţia de comandant al Grupului de operaţii aeriene pe Aeroportul Internaţional Kabul, Afganistan;
– Iunie 2009 – Martie 2011 – şeful Operaţiilor la Statul Major al Forţelor Aeriene;
– Aprilie – Mai 2009 – şef Secţie planificare operaţii (A5), Componenta Operaţională Aeriană, Statul Major al Forţelor Aeriene;
– Noiembrie 2007 – Martie 2009 – şef Birou lecţii învăţate, Serviciul doctrină, Statul Major al Forţelor Aeriene;
– Noiembrie 2004 – Octombrie 2007 – ofiţer de stat major (Air Operations) în Secţia implementare politici şi concepte NATO, Comandamentul Componentei Aeriene a NATO (CC-Air HQ Izmir), Izmir, Turcia. A îndeplinit şi funcţia de şef Birou NRF; 
– Noiembrie 2003 – Octombrie 2004 – ofiţer de stat major în Biroul lecţii învăţate, Serviciul doctrină, Statul Major al Forţelor Aeriene;
– Februarie 2002 – Octombrie 2003 – ofiţer de stat major în Biroul integrare, Secţia coordonarea reformei şi integrare în NATO, Statul Major al Forţelor Aeriene, instructor invitat la Cursul de observatori militari ONU, Centrul de instruire pentru operaţii de menţinere a păcii, Kingston, Canada, ulterior participă pentru șapte luni la operaţia ISAF II, îndeplinind funcţia de ofiţer de legătură la Centrul multinaţional de coordonarea mişcării, Ankara, Turcia;
– Aprilie 1999 – Februarie 2002 – ofiţer de stat major în Biroul planificare şi conducere operaţii, Serviciul operaţii, Statul Major al Forţelor Aeriene. În această perioadă, participă timp de un an la misiunea ONU din R.D. Congo, îndeplinind funcţia de observator militar;
– Iulie 1995 – Aprilie 1999 – ofiţer de stat major, cu operaţiile şi pregătirea pentru luptă, Grupul 20 Aviaţie Scoală Vânătoare şi Vânătoare-Bombardament, Bobocu;
– Octombrie 1993 – Iunie 1995 – ofițer student la Academia de Înalte Studii Militare;
– Septembrie 1989 – Septembrie 1993 – navigator cu dirijarea (controlor de trafic aerian) la Sistemul de dirijare la aterizare, Grupul Aviaţie Scoală Vânătoare şi Vânătoare-Bombardament, Bobocu;
– August 1988 – August 1989 – ofiţer tehnic la şeful Serviciului tehnic, Escadrila 3 Aviaţie Şcoală Vânătoare şi Vânătoare-Bombardament, Bobocu;
– Martie – August 1988 – comandant patrulă, şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie "Aurel Vlaicu", Bobocu;
– August 1987 – Martie 1988 – navigator cu dirijarea (controlor de trafic aerian), punct comandă, şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie "Aurel Vlaicu", Bobocu.

Studii şi cursuri:
– 2017 – Curs pentru generali şi ambasadori "NATO într-un mediu global de securitate nesigur", Colegiul NATO de la Roma, Italia;
– 2016 – Programul postuniversitar de dezvoltare profesională continuă în domeniul securităţii şi apărării naţionale – "Securitate şi bună guvernare", Colegiul Naţional de Apărare;
– 2012 – Curs postuniversitar de perfecţionare în conducere strategică (nivel joint), UNAp, Bucureşti;
– 2010 – Curs postuniversitar de perfecţionare Managementul resurselor de apărare pentru personalul de conducere, DRESMARA, Braşov;
– 2007 – Curs de planificare a forţei pentru ofiţerii de stat major NATO, şcoala NATO, Oberammergau, Germania;
– 2005 – Curs de calificare ICC (Integrated Command and Control), Izmir, Turcia;
– 2005 – Curs NATO de orientare pentru ofiţerii de stat major, şcoala NATO, Oberammergau, Germania;
– 2003 – Curs de terminologie militară NATO, JFC Napoli, Italia;
– 2003 – Internship AIRSOUTH NATO (Air Operations), Napoli, Italia;
– 2001 – Cursul de orientare PfP şi planificare exerciţii multinaţionale, Centrul PfP Ankara, Turcia;
– 2000 – Curs de orientare forţe multinaţionale, şcoala NATO, Oberammergau, Germania;
– 2000 – Cursul PSO (operaţii în sprijinul păcii), Centrul PfP, Bucureşti;
– 1999 – Curs de operare sistem ASOC (Air Sovereignty Operation Center), Bucureşti;
– 1998 – Cursul de comandă şi stat major nivel brigadă, Centrul PfP, Bucureşti;
– 1993-1995 – Cursurile Academiei de înalte Studii Militare, Facultatea Interarme, Specialitatea Aviaţie, Bucureşti; 
– 1992 – Cursul de ofiţer de stat major pentru unităţile de aviaţie, Bacău;
– 1989 – Cursul de perfecţionare tehnică, Mediaş;
– 1988 – Cursul de specializare tehnică, Mediaş;
– 1987 – şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie "Aurel Vlaicu", Bobocu;
– 1984 – Liceul Militar "Dimitrie Cantemir", Breaza.

Distincții şi decorații: 
– Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler;
– Emblema de Onoarea a Medicinii Militare;
– Crucea Naţională "Serviciul credincios", clasa II;
– Medalia NATO pentru serviciu merituos;
– Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru 25 de ani de activitate;
– Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene;
– Medalia NATO "Non-Articol 5" ISAF Afganistan;
– Titlul onorific de "Militar Veteran" pentru militari;
– Distincţia "Omul Anului" SMG (locul I);
– Distincţia "Omul Anului" SMFA (locul I);
– Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru 20 de ani de activitate;
– Medalia Naţiunilor Unite;
– Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru 15 de ani de activitate.

Limbi străine: 
• Limba engleză
• Limba franceză

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

18:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

10-05-2025 , Scor: 0-3
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

AFC UTA Arad - Gloria Buzău

17-05-2025 , Scor: 0-0
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Adjud 1946 - CSM Râmnicu Sărat

16-05-2025 , Scor: 5-1
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC Viitorul Onești

24-05-2025 , Scor: 1-4
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Montana Patarlagele

10-05-2025 , Scor: 4-0
12:00
Fotbal, LIGA4

FC Petrolul Berca - CS Carpati Nehoiu

17-05-2025 , Scor: 0-5
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Gloria Vadu Pasii

24-05-2025 , Scor: 1-0


Trending