24 Ore
Va amintiți de ea? In urma cu 36 de ani aripile Mihaelei Runceanu au fost frânte
A fost o artistă mare a României, iubită și îndrăgită de public, care avea melodii ce ajungeau la inima tuturor. Din nefericire a plecat dintre noi mult prea devreme, și a lăsat în urmă multă tristețe. Este vorba despre regretata Mihaela Runceanu care, din păcate, nu a mai ajuns nici la 35 de ani.
Cele mai frumoase cântece ale sale sunt adevărate ever-green-uri. „E-adevărat, iubirea mea”, ”De-ar fi să vii”, ”Conga” sau ”Iartă” încântă, în continuare, atât publicul nou, cât şi pe fanii săi devotaţi.
A susţinut ultimul său spectacol pe 29 octombrie 1989, în care a îngenuncheat în faţa publicului. Sala Radio găzduia spectacolul-maraton "Start Melodii '89". Sala arhiplină a copleşit-o pe interpretă cu valuri de aplauze. În loc să se bucure de aprecierea publicului, Mihaela Runceanu s-a întristat şi a căzut pe gânduri.
Cu numai o zi înainte îi apăruse la Electrecord cel de-al doilea vinil LP, "Pentru voi, muguri noi". S-a întâlnit cu Titus Andrei şi mai bine de trei ore au căutat împreună în arhiva Radio negativele unor cântece. În jurul orei 19:30, Mihaela îşi sună părinţii, la Buzău, să le dea vestea cea bună: în sfârşit avea un disc nou.
"Marţi seară am vorbit cu ea la telefon. Plângea de bucurie că i-a ieşit albumul. Cum spunea ea, dădea «apă la şoricei»… La un moment dat ne-a spus că sună cineva la uşă şi a închis telefonul. Asta a fost ultima convorbire", îşi aminteşte Nicolae Runceanu, tatăl Mihaelei.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 4:00 dimineaţa, telefonul familiei Runceanu a sunat din nou. Era un vecin al fetei lor, care avea grijă de casă cât lipsea Mihaela din Bucureşti. "Ne-a întrebat dacă putem veni la Bucureşti, că «e o situaţie. S-a întâmplat ceva cu Mihaela». N-a pomenit nimic de starea ei, dacă e la spital sau… Nu ştia cum să-mi spună. Imediat m-a fulgerat gândul că nu mai este. Am plecat într-un suflet şi, când am ajuns, scara blocului era plină de lume", povesteşte tatăl.
Din păcate, nu a mai ajuns nici la 35 de ani. Fatidica noapte de 31 octombrie spre 1 noiembrie i-a curmat viaţa la doar 34 de ani şi jumătate.

24 Ore2025-11-01Ați văzut ce au introdus la Lidl? Se schimbă modul în care facem cumpărături!

Național2025-11-01NAȚIONAL: Căruțașul avea o alcoolemie de 0,91 mg/l în aerul expirat în momentul accidentului

24 Ore2025-11-01UPDATE: O minoră de 13 ani a fost rănită într-o coliziune pe drumul spre Buzău

24 Ore2025-11-01A adus oile în curtea primăriei din Mărăcineni | Ce datorii are Popescu Daniel la bugetul local

24 Ore2025-11-01Parașută blocată la 1.500 metri - Reacția unui militar în timpul unui exercițiu la Buzău

Sport2025-11-01LIGA4 | Rezultatele la pauză și la final | Petrolul Berca – Carpați Nehoiu, derby-ul etapei a X-a

Sport2025-11-01ACS Vernești 2017 câștigă Kinder Cup la Cheile Grădiștei fără gol primit

24 Ore2025-11-01108 de ani de la naștere lui Mircea T. Bădulescu, un erou al cerului și un aviator de excepție








