UPDATE: Din primele date de la fața locului este vorba despre o coliziune între trei autovehicule conduse de șoferi din Buzău, două autoturisme conduse pe direcția Prahova către Buzău, de către un șofer de 27 de ani, respectiv o conducătoare auto de 60 de ani, și autovehiculul ce se deplasa din sens opus, la volanul căruia se afla un șofer de 36 de ani.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferilor de 24 si 36 de ani și a câte unui pasager din mașina fiecăruia, de 24 și 35 de ani, din Movila Banului, respectiv Gherăseni. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
JUDEŢUL BUZĂU: CIRCULAȚIE ÎNTRERUPTĂ PE DN 2, ÎN URMA UNUI ACCIDENT
Data: 03 August 2024
Ora: 18:25
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN2 Râmnicu Sărat-Buzău, la intrare în municipiul Buzău, județul Buzău, a avut loc un accident rutier produs între trei autovehicule, soldat, potrivit primelor date, cu rănirea a trei persoane, ce sunt în evaluare medicală.
Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 19.00.