Administrație
Unde ne ascundem în caz de dezastru? În ce stare sunt adăposturile de protecție civilă
Astăzi se împlinesc 47 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, cel care a fost deopotrivă o catastrofă, dar și o lecție importantă pentru viitor. Seismul cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Vrancea, a ucis aproape 1600 de oameni, cei mai mulți în Capitală, care a fost cea mai afectată. Mii de clădiri s-au dărâmat ori au fost afectate puternic în urma cutremurului, care a provocat distrugeri inclusiv în alte țări, ca Republica Moldova sau Bulgaria. Iar în zona epicentrală, seismul din 4 martie 1977 a determinat inclusiv modificări geologice, scrie sansanews.ro.
Un dezastru poate să apară oricând. Și nu e neapărată nevoie să fie un cutremur. Au însă oamenii unde să se adăpostească?
Adăposturile destinate populației pentru situații precum un atac aerian sau, mai grav, în unul nuclear, chimic sau bacteriologic, reprezintă o problemă. Sunt puține ca număr, iar cele care sunt, nu sunt neapărat și funcționale.
În Buzău, adăposturile în care oamenii ar trebui să fie cazați în caz de dezastru au fost verificate la sfârșitul anului trecut de inspectorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău. Concluzia nu este deloc bună: din cele 49 de adăposturi, doar 30% sunt în stare perfectă. Restul au nevoie de îmbunătățiri semnificative. Până acum nu au fost aplicate sancțiuni, dar primăriile pe raza cărora se află adăposturile au sarcina de a le moderniza și dota astfel încât să fie… citește articolul integral pe sansanews.ro.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-04Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă: Banca de Gene de la Buzău, în pericol din cauza lipsei de personal

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-04Spectacol total la Liești, Metalul se impune în Cupa României








