Conectează-te cu noi

Sănătate

Un îngeraș de numai trei ani a salvat două vieți, prin transplant

Avatar photo

Publicat

pe

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală a fost efectuat, sâmbătă, primul transplant hepatic la un copil cu insuficienţă hepatică şi ciroză hepatică decompensată, iar la Spitalul Clinic Dr. C I Parhon din Iași, un tânăr cu insuficanță renală a primit ambii rinichi, scrie sanatateabuzoiana.ro.

Un îngeraş de numai 3 ani, victimă a unui grav accident rutier, a devenit, sâmbătă, salvator de vieţi. La Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, părintele fetiței decedată a găsit puterea de a face gestul suprem de a fi de acord ca organele copilului lui să salveze alte vieţi.

„Suferinţa familiei lovită brusc de o asemenea dramă nu poate fi descrisă în cuvinte şi nu-i poţi găsi vreodată alinare. Ce cuvinte să aduni laolată pentru a exprima durerea sfâşietoare prin care trece un părinte într-un asemenea moment? Cum poţi mulţumi vreodată suficient unui astfel de OM care a reuşit, în cel mai dureros moment, să găsească puterea de a dărui altor părinţi bucuria să-şi vadă copiii trăind? Când destinul loveşte pe neaşteptate cu o asemenea suferinţă, a dărui altor semeni o rază de speranţă devine un gest divin, un simbol al umanităţii în forma sa cea mai pură”, este mesajul impresionant transmis de Agenția Națională de Transplant (ANT), care a anunțat că datorită îngerașului donator și efortului și dedicării echipelor de prelevare și transplant, un copil în vârstă de 11 ani și un tânăr aflați în… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

SC FC Voluntari SA - AFC Metalul Buzău

02-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

09-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Slatina - AFC Metalul Buzău

16-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS FC Corvinul Hunedoara 1921

23-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025
12:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025
17:30
Fotbal, CUPA ROMANIEI

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

30-07-2025


Trending