Conectează-te cu noi

24 Ore

Un buzoian și-a înjunghiat fratele după o ceartă. Agresorul a ajuns în arest, iar victima la spital

Avatar photo

Publicat

pe

Un conflict violent izbucnit într-o familie din localitatea Puiești, județul Buzău, s-a încheiat cu rănirea gravă a unui tânăr și arestarea fratelui său. Incidentul, care ar fi putut avea un final tragic, a avut loc în noaptea de miercuri, când o ceartă între cei doi frați a degenerat, iar unul dintre ei a recurs la un gest extrem, înjunghiindu-l pe celălalt cu un cuțit.

Totul s-a petrecut în jurul orei 23:00, la locuința comună a familiei. Pe fondul consumului de alcool, între Maricel Aurică, în vârstă de 28 de ani, și fratele său mai mic, Valică, de 23 de ani, s-a iscat un conflict spontan. De la un schimb de replici și păreri diferite, s-a ajuns la violență extremă, moment în care bărbatul de 28 de ani a luat un cuțit și, fără să stea pe gânduri, i-a aplicat o lovitură în spate fratelui său.

Potrivit comunicatului remis de procurorii din Buzău, victima a suferit „o plagă tăiată-înţepată la nivelul hemitoracelui stâng”, leziune care necesită între 12 și 15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Echipajele de la ambulanță și poliție, sosite la fața locului, l-au transportat pe tânărul rănit la spital pentru a primi îngrijirile necesare, în timp ce agresorul a fost preluat de oamenii legii.

Imediat după incident, autoritățile au fost alertate, iar polițiștii s-au deplasat la imobilul indicat. Agresorul, Maricel Aurică, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat instanței de la Judecătoria Râmnicu Sărat, judecătorul de drepturi și libertăți dispunând măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul este acum cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 6 luni și 5 ani.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending