De Ziua Unirii Principatelor Române, CFR Călători va trimite spre Iași și retur trenurile IR 1661/IR 1664. Vagoanele „Trenului Unirii” vor purta numele personalităţilor importante din istoria României.
CFR Călători, inițiativă legată de Ziua Unirii Principatelor Române
Vagonul de la clasa I va fi denumit simbolic „Alexandru Ioan Cuza”.
„Vineri, 24 ianuarie 2025, angajaţii feroviari din toată ţara, alături de toţi românii, sărbătoresc 166 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas spre înfăptuirea statului naţional unitar român”, se arată în comunicatul CFR Călători, scrie evz.ro.
Conform sursei, trenul va pleca din Gara de Nord la ora 06:51 şi va avea în față o locomotivă în culorile steagului naţional.
În ce stații va opri Trenului Unirii
Trenul Unirii va ajunge în gara Ploieşti Sud la 07:28), iar la Mizil la ora 08:05. De asemenea, CFR Călători arată că acesta va poposi la 08:39 în Buzău și la 09:09 la Râmnicu Sărat. Vagoanele denumite după personalitățile marcante din istorie vor ajunge la Focşani la 09:49, iar la Tecuci la ora 10:28.
Totodată, Trenul Unirii va trece prin Bârlad la 11:32 și la Vaslui la 12:29. Urmează Bârnova la ora 13:29, Nicolina la 13:46 și Iaşi la 13:51.
Vagoanele 1,2 și 4 de la clasa a ll a vor fi denumite„Mihail Kogălniceanu”, „Vasile Alecsandri” şi „Moş Ion Roată”. De asemenea, vagonul 3 (clasa l) a trenului IR 1661/IR 1664 va purta numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Anunț pentru călători
Conform planului, trenul IR 1661 va avea o staţionare suplimentară de 15 minute în Bârlad și Vaslui. CFR Călători vine cu o serie de recomandări legate de această zi.
„Pentru evitarea supraaglomerării la anumite trenuri, CFR Călători roagă pasagerii să achiziţioneze bilete de tren din timp şi să utilizeze toate trenurile puse la dispoziţie în graficul unei zile de circulaţie. Înainte de urcarea în tren recomandăm călătorilor să se asigure că au bilet de călătorie, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, corespunzătoare rangului de tren şi zonei kilometrice şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare”, mai arată sursa.
Citește articolul integral pe evz.ro