Conectează-te cu noi

24 Ore

Tragedie în Italia: Felix Baumgartner, partenerul Mihaelei Rădulescu, a murit

Avatar photo

Publicat

pe

Austriacul Felix Baumgartner, legendarul parașutist cunoscut în întreaga lume pentru saltul său din stratosferă și partenerul de viață al Mihaelei Rădulescu, a murit joi, la vârsta de 56 de ani, în urma unui tragic accident de parapantă petrecut în Italia.

Accidentul fatal a avut loc în Porto Sant’Elpidio, o stațiune de pe coasta Adriatică, unde Baumgartner se afla în vacanță alături de Mihaela Rădulescu. Potrivit presei italiene, citată de La Repubblica și ANSA, în timpul unui zbor cu o parapantă motorizată, sportivului i s-a făcut brusc rău. Acesta a pierdut controlul aparatului de zbor și s-a prăbușit violent în piscina unei stațiuni.

În cădere, Baumgartner a lovit o tânără aflată în apropierea piscinei, care a fost rănită, însă viața ei nu este în pericol.

Echipele de salvare sosite la fața locului l-au găsit pe Baumgartner inconștient și în stop cardiac. Deși a fost solicitat un elicopter medical pentru transportul de urgență la spitalul „Torrette” din Ancona, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, inima sa încetând să mai bată înainte de a putea fi urcat la bord. Anchetatorii iau în considerare ipoteza că decesul ar fi survenit încă din aer, din cauza unei probleme medicale subite, înainte de impact.

Felix Baumgartner a intrat în istoria sportului și în memoria colectivă pe 14 octombrie 2012, când a devenit primul om care a depășit viteza sunetului în cădere liberă. Atunci, el s-a lansat dintr-o capsulă de la o altitudine record de 38.969 de metri, stabilind trei recorduri mondiale: cea mai mare viteză atinsă în cădere liberă (1.357,6 km/h), saltul de la cea mai mare altitudine și cea mai înaltă altitudine atinsă de un balon cu echipaj uman.

Austriacul forma un cuplu cu vedeta TV Mihaela Rădulescu din 2014. Cei doi se aflau împreună în vacanță în Italia, prezența lor fiind confirmată de imagini recente postate pe rețelele de socializare.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending