Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

Topul celor mai bune note de la titularizare. A cui este cea mai bună lucrare și ce post va ocupa

Avatar photo

Publicat

pe

Emoții și surprize la afișarea rezultatelor de la examenul de titularizare. Mai puțin de jumătate dintre candidații prezenți în sala de examen au reușit să obțină note peste 7, ceea ce le permite să ocupe un post titularizabil. În schimb, o altă analiză arată că toți candidații din promoția de absolvenți 2024, respectiv 58 de persoane, au obținut note peste 5, adică pot ocupa catedre în anul școlar următor, scrie sansanews.ro.

„135 candidați cu note peste 7 (șapte), iar procentul obținut este de 40,30 %. Dintre aceștia 25 candidați sunt absolvenți 2024; Aceștia pot ocupa posturi titularizabile.

121 candidați sunt cu note între 5 (cinci) și 7 (șapte), iar  procentul obținut este de 36,12%; Dintre aceștia 33 candidați sunt absolvenți 2024 și pot ocupa posturi pentru o perioadă de un an de zile”, anunță IȘJ.

9.95, cea mai mare notă

Cea mai mare notă la examenul de titularizare din județul Buzău a fost 9.95, iar lucrarea a fost predate de o tânără educatoare din Mărăcineni. Larisa Geambașu a fost elev al Liceului Pedagogic și a absolvit două facultăți. În prezent este profesor învățământ preșcolar în Mărăcineni, acolo unde va rămâne și după acest concurs, și, în paralel, studiază Management Educațional la Universitatea din București.

”Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației (PIPP- Buzău), unde am obținut titlul de șef de promoție, dar și facultatea de Litere din Brașov. Acesta este… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

ACSM Politehnica Iaşi - AFC Metalul Buzău

20-09-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025
18:00
Fotbal, LIGA3

CS Sporting Lieşti - CSM Râmnicu Sărat

30-08-2025 , Scor: 3-2
17:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Unirea Braniştea

05-09-2025 , Scor: 1-5
17:00
Fotbal, LIGA3

ACS KSE Târgu Secuiesc - CSM Râmnicu Sărat

13-09-2025


Trending