Politic
Tinerii liberalii discuții despre PNRR la Cafeneaua Liberală
Joi seară tinerii liberali au avut parte de o discuție interesantă despre accesarea fondurilor europene atât din PNRRR cât și din cadrul altor programe pe care românii le pot accesa. La discuții a participat secretarul de stat Ovidiu Cîmpean din cadrul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care pe parcursul zilei s-a întâlnit și cu reprezentanți ai autorităților locale la Instituția Prefectului, scrie observatorulbuzoian.ro.
„Am avut plăcerea să îl primim acasă, la Buzău, pe Ovidiu Cîmpean, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru o vizită atât la Instituția Prefectului, cât și pentru o discuție aplicată cu tinerii liberali.
La Instituția Prefectului, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, tema discuției a fost PNRR, un subiect de mare interes pentru toată lumea. Iar spre seară, la consacrata #CafeneaLiberală, invitatul nostru a stat de vorbă cu tinerii liberali, pentru a-i ajuta să înțeleagă, pas cu pas, cum se pot accesa fondurile europene, atât din PNRR, cât și din celelalte fonduri europene aflate la dispoziția României.
Cu această ocazie, tinerii au aflat care sunt direcțiile europene prioritare în vederea atragerii fondurilor europene, una dintre ele fiind digitalizarea companiilor mici și mijlocii care nu au ca obiect de activitate domeniul IT, au descoperit de ce resurse au nevoie, atât umane cât și financiare, pentru a putea dezvolta un astfel de proiect și care sunt capcanele… citește articolul integral pe observatorulbuzoian.ro.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








