Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

Tinerii buzoieni și vrânceni au luat parte la ITO 2023

Avatar photo

Publicat

pe

Printre cei 3.500 de participanți la ediția a VII-a a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO), organizată în perioada 31 august – 3 septembrie 2023, la Timișoara, s-au aflat și 80 de delegați ai Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul a cooptat din toate protoieriile buzoiene și vrâncene tineri credincioși, studioși, cu foarte bune capacități de relaționare, dovedite în programele și proiectele catehetice eparhiale, care, la intrarea în noul an bisericesc, au trăit experiența unui eveniment devenit tradiție, în comuniune cu cei de aceeași vârstă și credință cu ale lor, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.

Joi, 31 august, dis-de-dimineață, participanții din Eparhie s-au reunit și au purces la un lung drum până în capitala Banatului, însoțiți de pr. consilier Dan Necula (Sectorul Învățământ și activități cu tineretul), dl inspector Ionuț-Romeo Sandu (Sectorul Cultural și comunicații media), dle profesoare Roxana-Carmen Matei (Școala Gimnazială nr. 7 Buzău) și Nicoleta Vlad (Școala Gimnazială „Ion Creangă” Buzău), respectiv dl Liviu-Andrei Chiriță (Ceainăria Culturală din Buzău), unitatea din urmă pregătind delegației și o gustare pentru călătoria spre destinație. Ajunși în Timișoara, buzoienii și vrâncenii au fost întâmpinați de însoțitorii voluntari din partea organizatorilor: preoții timișeni Ioan Jurji (Parohia Becicherecu Mic) și… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Tunari - AFC Metalul Buzău

04-10-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC Dumbrăviţa

18-10-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Concordia Chiajna - AFC Metalul Buzău

25-10-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 2

26-09-2025 (LIVE pe BUZAU.NET) , Scor: 2-0
15:00
Fotbal, LIGA3

CS Păuleşti - CSM Râmnicu Sărat

04-10-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Victoria Traian

10-10-2025


Trending